Excesele de Craciun si afectiunile digestive. Recomandari medicale.

Principalele afecțiuni digestive declanșate sau agravate în perioada Sărbătorilor de iarna (Craciun si Revelion) ne pot transforma clipele de bucurie intr-un cosmar.

De aceea va prezentam cateva recomandari legate de cum sa evitati promblemele de sanatate din aceasta perioada a anului.

Afumaturile consumate în exces pot determina aparitia sau agravarea unei gastrite, a unui ulcer gastric sau duodenal.

Daca aceste boli sunt deja prezente, exista riscul aparitiei complicatiilor: hemoragie digestiva
(varsaturi cu sânge sau „în zat de cafea“, scaun cu sânge), perforatie cu instalarea peritonitei care sunt urgente medico-chirurgicale, prezentarea la camera de garda fiind obligatorie.

Tratamentul este chirurgical in marea majoritate a cazurilor, cu exceptia peritonitelor primitive. In afara tratamentului chirurgical, peritonitele necesita si un tratament medical preoperator.
alimente si bauturi recomandate de craciun si revelion

Carnea grasa, prajelile, tocaturile, alimentele cu ulei batut (icre, vinete, maioneza) mai ales daca sunt „stropite“ cu alcool pot provoca o pancreatita acuta (afectiune ce pune în pericol viata pacientului, manifestata prin durere mare în partea superioara a abdomenului, varsaturi, stare generala alterata).

Colica biliara (dureri în partea dreapta sub coaste, greata si varsaturi) poate precipita migrarea unei pietre din vezicula biliara cu instalarea icterului.

Abuzul de carne, proteine de origine animala, alcool pot decompensa o ciroza hepatica cu aparitia complicatiilor: hemoragie digestiva superioara, aparitia lichidului de ascita („apa în burta“), a encefalopatiei hepatice (pacientul devine dezorientat, irascibil, somnolent ziua si cu insomnie noaptea, cu un tremor caracteristic al mâinilor), chiar a comei hepatice.

Muraturile în exces pot agrava o serie de boli digestive: boala de reflux gastroesofagian, gastrita, ulcerul gastric sau duodenal, aparitia edemelor si a ascitei la cei cu ciroza. Ascita reprezinta din punct de vedere medical acumularea de lichid în interiorul cavitatii peritoneale (în abdomen), în jurul organelor intraabdominale.

Alcoolul în cantitati mari poate duce la aparitia hepatitei acute (chiar la o insuficienta hepatica fulminanta daca se suprapune peste o ciroza hepatica), a pancreatitei acute, ulcerului duodenal hemoragic, comei hepatica etc.

Recomandari pentru un Craciun fara probleme de sanatate cauzate de alimentatie

1. Evita abuzul de alimente si alcool. Pentru a evita excesele este bine sa te limitezi la portii mici. Nu este indicat sa consumi intr-o singura zi toate felurile de mâncare preparate.

2. Asocierea la aceeasi masa a bauturilor dulci si/sau carbogazoase, alcoolice, prajelilor, tocaturilor, grasimilor, muraturilor si dulciurilor este combinatia „ideala“ pentru declansarea afectiunilor digestive

3. Consuma, macar la o masa, fructe si legume (de preferat crude).

4. Serveste trei mese principale si doua gustari pe zi (nu sari peste mese).

5. Plimbarile, exercitiile fizice trebuie facute si in timpul Sarbatorilor, nu doar dupa ce au trecut.

6. Daca ai afectiuni cronice, nu uita sfaturile medicului privind regimul si tratamentul medicamentos.

Craciun Fericit, fara excese alimentare!