Ce este Ecografia Spinala la Nou-Nascut si la Sugar, cand este indicata.


WIKI. Evaluarea complexă a stării de sănătate a micilor pacienți este întregită prin efectuarea ecografiei spinale.

Ecografia Spinala se realizează prin ultrasonografie spinală, o metodă sigură, rapidă, neinvazivă și neiradiantă de examinare a coloanei vertebrale și a conținutului acesteia.

Acest tip de investigație nu necesită sedare sau alt tip de pregătire a pacientului, se efectuează în decubit ventral (sugarul este așezat pe burtă, cu genunchii flectați).

Durata unei astfel de investigații medicale este de aproximativ 30 de minute, dar desigur timpul in care se face Ecografia Spinala poate varia în funcție de patologia depistată sau de statusul pacientului.
Ecografia Spinala la Bebelusi si Nou Nascuti Pareri Indicatii

Ecografia spinală are acuratețe mai mare în perioada neonatală, fiind limitată doar de osificarea elementelor posterioare, motiv pentru care se adresează în special micutilor pacienți cu vârste de până la 4-6 luni.

Poate fi completată de imagistica prin rezonanță magnetică (RMN), dacă datele ecografice sunt insuficiente pentru excluderea unui anumit tip de anomalie.

Câteva dintre indicațiile frecvente ale ecografiei spinale sunt: 
  • stigmatele lombosacrate, cunoscute ca fiind asociate cu disrafism spinal, sau sindromul de „măduvă aderentă”, precum mase paramediane sau mediane, modificări de culoare ale tegumentului la nivelul regiunilor mediane, hemangioame, fosete situate pe linia mediană, smocuri de păr; 
  • suspiciuni ale anomaliior medulare de tipul sindromului de măduvă aderentă sau siringomielie, hidromielie etc., precum și anomalii din spectrul sindromului de regresie caudală (atrezie sacrată, atrezie anală și altele);
  • urmărirea sechelelor posttraumatice sau postpuncție lombară ori în urma unei hemoragii intracraniene; 
  • ghidarea puncției lombare.

Alături de ecografia spinală, serviciile disponibile în cadrul clinicilor care ofera evaluari medicale privind creșterea și dezvoltarea copilului încă din perioada de nou-născut mai cuprind in general: consilierea în lactație și în nutriție, ecografia transfontanelară, ecografia de șold, ecografi a abdominală, precum și urmărirea curbei ponderale și dezvoltarea neuropsihică a micilor pacienți.

Pentru a profita de toate PROMOTIILE la produsele NATURISTE oferite de VEGIS, intrati aici.




Comentarii