Pareri ALERGIILE si Imunoterapia specifica cu VACCIN standardizat, tratament bun.


Alergologii sunt de parere ca cea mai bună metodă de tratament și de prevenție a alergiilor respiratorii este imunoterapia specică cu vaccin standardizat.

În România, avem la dispoziție imunoterapia cu cale de administrare sublinguală. Însă, pentru succesul terapeutic, este esențială selectarea corectă a pacienților.

Medicul alergolog trebuie să investigheze pacientul (sunt necesare teste alergologice și teste serologice) și să propună acest tip de tratament atunci când simptomatologia pacientului se corelează cu testările. 

Imunoterapia este un tratament țintit, care constă în administrarea pe termen lung a unei soluții cu extract alergenic standardizat, cu rezultate apreciabile uneori încă din primul an.
Pareri medicale  Imunoterapie Alergii cu Vaccin standardizat

Este imposibil să prevenim apariția alergiilor, dacă există predispoziție genetică de a le dezvolta, factorii de mediu având, și ei, un rol suplimentar. 

În schimb, odată apărută alergia, putem lua unele măsuri pentru a diminua severitatea simptomelor și, implicit, pentru a crește calitatea vieții pacientului. 

Iar pentru a lua măsuri adecvate, terapeutice și de igienă, este esențial să identificăm corect alergenul implicat prin consult de specialitate și prin teste specifice.

Sezoanele polenice se întind pe aproape tot anul, începând, în unii ani, încă din februarie și durând până în noiembrie. 

Pacienții alergici la polenuri prezintă simptome pe perioade limitate din an, corelate cu sezoanele polenice, acest lucru fiind un indiciu important pentru medicul alergolog în stabilirea diagnosticului, respectiv în selectarea alergenelor pentru testarea prick.

Câteva măsuri de scădere a expunerii la concentrațiile mari de polen ar fi: 
  • păstrarea ferestrelor închise pe timp de zi și evitarea expunerii la polenuri inclusiv pe timp de noapte, 
  • spălarea zilnică a hainelor la revenirea acasă și duș zilnic, inclusiv pe față și pe păr, în vederea eliminării particulelor de polen, 
  • uscarea rufelor în interior sau la uscător, 
  • folosirea de fețe de pernă speciale. 

Mai multe, poate afla pacientul alergic de la medicul alergolog, care îl va învăța să îmbine măsurile terapeutice cu cele de scădere a expunerii la polenul în cauză.

În cazul alergiei la acarieni, aceste măsuri terapeutice se referă, în principal, la scăderea cantității de praf din locuință și în special din dormitor.

Astfel, pacienții alergici la acarieni vor fi sfătuiți să:
  • aspire temeinic cu anumite tipuri de aspiratoare, 
  • să spele așternuturile la 60 de grade Celsius, 
  • să adauge agenți acaricizi, 
  • să se protejeze cu măști atunci când fac curățenie, 
  • să-și procure lenjerii speciale de pat, care nu permit dezvoltarea exagerată a acarienilor (pe care și le pot achiziționa de la o firmă medicală prezentă și în țara noastră).


Comentarii