Pareri DIETE: Cum mancam INTELIGENT?


DIETA este un cuvânt pe care fiecare îl percepe în felul său si fiecare are parerea sa, mai bine sau mai putin bine fundamentata stiintific.

Nutriţioniştii înţeleg prin dietă ansamblul alimentelor pe care le consumăm într-o zi obişnuită şi care integrează obiceiurile noastre alimentare, preferinţele, cunoştinţele despre nutriţie, odată cu posibilităţile noastre de a achiziţiona alimentele preferate.

Spre deosebire de nutriţionişti, pentru mulţi dintre noi dieta reprezinta o schimbare temporară a obiceiurilor alimentare, în scopul pierderii de kilograme, fiind foarte răspândită în rândul femeilor. 

Peste 50% dintre acestea declară că au ţinut regim, la un moment dat. Din păcate, 80% dintre persoanele care au slăbit ca urmare a unei diete au „recuperat” kilogramele pierdute după încetarea regimului.
pareri alimentatia inteligenta si dietele eficiente si sanatoase

S-a dovedit deci că dieta nu este metoda adecvată de a ne simţi şi de a arăta aşa cum ne dorim. Ce rămâne de făcut? 

Prima opţiune ar fi să identificăm alimentul ideal, care ne aduce nutrienţii de care avem nevoie pentru o alimentaţie perfectă. 

Din păcate, alimentul ideal nu există, pentru că necesităţile nutriţionale sunt diferite de la un organism la altul. 

Dar, chiar şi dacă alimentul ideal ar exista, câţi dintre noi am fi de acord să mâncăm acelaşi lucru la fiecare masă, în fiecare zi, pentru întreaga viaţă, atunci când în jurul nostru sunt atâtea ispite? 

Ce ziceţi de a doua opţiune: mancatul inteligent? 

Pentru a creşte, pentru a se menţine şi pentru a asigura consumul energetic, organismul are nevoie de macronutrienţi (proteine, glucide, grăsimi) şi de micronutrienţi (minerale şi vitamine), la care adăugăm apa şi fibrele alimentare. 

Dar mai este ceva, nu tocmai evident: organismul nostru găzduieşte miliarde de alte organisme, şi anume bacteriile care formează flora microbiană intestinală. 

Este vorba de peste 100.000 de miliarde de bacterii, din circa 500 de specii, care cântăresc, toate, peste 1 kg şi care sunt atât consumatoare, cât şi producătoare de nutrienţi. Prin urmare, nu mâncăm doar pentru noi. 

Flora intestinală este acum considerată ca un organ de sine stătător, atât de important este rolul său în protejarea și menţinerea sănătăţii organismului.

Pentru a înţelege principiile mâncatului inteligent, vă propunem un scurt inventar al grupelor de alimente şi al atuurilor lor nutriţionale. 

Cerealele sunt bogate in carbohidraţi (glucide), în principal amidon, o sursă energetică importantă pentru organism. 

Cerealele integrale şi, mai ales, tărâţele asigură corpului fibre alimentare şi vitamine din grupa B. 

Carnea este o sursă importantă de proteine, dar, în funcţie de sortiment, poate conţine cantităţi mari de grăsimi saturate, al căror consum excesiv este nerecomandat. 

Carnea roşie este şi principala sursă de fier, mineral necesar pentru producţia de globule roşii sangvine. 

Peştele este bogat în proteine, anumite varietăţi (peştele gras din ape reci) fiind surse de acizi graşi omega 3, necesari pentru menţinerea sănătăţii. 

Laptele şi produsele lactate sunt alimente cu multiple virtuţi nutriţionale. 

Laptele şi iaurtul sunt poate cele mai complexe şi mai echilibrate alimente naturale cunoscute, deoarece conţin cantităţi semnificative de proteine, grăsimi pe bază de acizi graşi cu lanţ scurt, mai uşor de prelucrat de către organism, şi lactoză, un carbohidrat care se găseşte numai în lapte. 

În plus, laptele şi lactatele sunt principala sursă alimentară de calciu, element esenţial pentru procesul de creştere, menţinerea sănătăţii oaselor şi dinţilor, activitatea musculară, transmiterea influxului nervos, dar şi pentru alte procese fiziologice din organism.

Iaurtul mai are un atu in plus: bacteriile lactice active, care exercită un efect binefăcător asupra florei intestinale, „gardian” al sănătăţii organismului. 

De aceea, iaurtul este, posibil, cea mai valoroasă formă sub care putem consuma laptele, pentru că are acelaşi conţinut de proteine şi de calciu ca laptele, dar conţine mai puţină lactoză (pe care unii dintre noi nu o pot digera cu uşurinţă) şi ne aduce, în plus, bacteriile lactice, pentru menţinerea unei flore intestinale echilibrate. 

Un lucru pe care nu îl avem întotdeauna în vedere este cantitatea de lapte (sau echivalent în alte produse lactate) pe care ar trebui să o consumăm zilnic. 

Pentru un aport optim de calciu, ar trebui să consumăm zilnic minimum 700 ml de lapte sau iaurt, sau o altă combinaţie de produse lactate, cum ar fi o cană de lapte (aproximativ 250 ml), 250 g de iaurt și 50 g de brânză sau caşcaval. 

La vârsta adolescenţei şi după 50 de ani, nevoile de calciu sunt şi mai mari, fiind necesar consumul zilnic al unui litru de lapte sau al echivalentului în alte produse lactate. 

Legumele şi fructele sunt principala sursă de fibre necesare pentru o bună digestie şi, de asemenea, surse de minerale şi carbohidraţi. 

Principala lor virtute nutriţională este însă conţinutul în vitamine, necesare atât bunei funcţionări a organismului, cât şi pielii şi sistemului imunitar. 

Seminţele şi sâmburii sunt concentrate de vitamine şi de alte substanţe utile organismului, indicate pentru o alimentaţie completă. 

Este evident ca alimentul ideal nu există. În schimb, ne putem compune o alimentaţie din produse care, împreună, să ne asigure sănătatea organismului. 

Ce ziceți, începem să mancam inteligent chiar de azi?

Pentru a profita de toate PROMOTIILE la produsele NATURISTE oferite de VEGIS, intrati aici.




Comentarii