CURSURI hipnoterapia medicala pentru tulburările de Depresie, Anxietate şi vindecarea Atacurilor de Panică

Premiera in Romania la UMF Tg Mures. La catedra de Psihiatrie a Universității de Medicină și Farmacie din Targu Mures vor fi predate, începând din anul universitar 2019-2020, cursuri facultative de hipnoterapie medicală şi medicina subconştientului

Aceasta initiativa care reprezintă o premieră în România a fost adusa la cunostinta viitorilor cursanti prin anunțul făcut luni de preşedintele Asociaţiei Europene pentru Hipnoterapie Medicală şi Terapia Subconştientului, medicul Elena Gabor.

Astfel, incepând din anul universitar 2019-2020, la Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) Târgu Mureş, la catedra de Psihiatrie, se va preda un curs facultativ de hipnoterapie medicală şi medicina subconştientului, va fi predat atât în limba engleză cât şi în în limba română, va cuprinde teorie şi practică, şi în acest prim semestru de predare se va preda ce este hipnoza, cum se aplică, se va discuta despre istoria hipnozei, tehnici de inducere a hipnozei, terapii care se folosesc în starea de hipnoză.
umf mures cursuri hipnoza medicala pareri bune pe forumurile studentesti

Se va discuta despre hipnoterapia medicală pentru tulburările de depresie, anxietate şi vindecarea atacurilor de panică, tulburările de somn şi managementul stresului, pentru managementul durerii, pentru pregătirea pre-operatorie, intra-operatorie şi post-operatorie.

Este o premieră în România, cursul de hipnoterapie medicala se va preda pe perioada primului semestru, vor fi cursuri din două în două săptămâni, atât teorie, cât şi lucrări practice.

Hipnoterapeutul Elena Gabor a citat un studiu comparativ realizat în SUA referitor la procentul de vindecare, din care rezultă că, prin intermediul hipnoterapiei medicale, se rezolvă unele probleme mult mai repede decât prin alte metode: "Studiile efectuate au indicat faptul că prin Psihanaliză au fost 38% recuperări după 600 de şedinţe, prin Terapia comportamentală sunt 72% după 22 de şedinţe şi prin Hipnoterapie sunt 93% recuperări după numai 6 şedinţe".

Tot preşedintele Asociaţiei Europene pentru Hipnoterapie Medicală şi Terapia Subconştientului a mai spus: "... sufletul este o componentă esenţială în fiinţa noastră şi a lucra pe subconştient şi a ne accesa problemele noastre de la acel nivel are un aport foarte mare în vindecare. În toată lumea, medicii psihiatri, psihologii şi în general medicii din toate specialităţile au training în hipnoză şi hipnoterapie."


MAI POTI CITI