ASPIRINA reduce RISCUL de cancer Digestiv. Noi pareri clinice bazate pe 113 studii observaționale.

Rezultatele studiului privind legătura dintre administrarea aspirinei si reducerea riscului de cancer digestiv au fost publicate în revista Annals of Oncology și au arătat că reducerea riscului de cancer ar fi între 22% și 38%.

Analiza medicală a inclus 113 studii observaționale, publicate până în anul 2019.

Dintre acestea, 45 de studii s-au centrat pe cancerul intestinal, având în total 156.000 pacienți.

Pe lângă cancerul intestinal, alte tipuri de cancer investigate au fost cancerul de cap și gât, cancerul esofagian, gastric (și de cardie), hepatic, cancerul biliar și al tractului biliar și cel pancreatic.
pareri clinice aspirina reduce riscul de cancer intestinal si digestiv

Rezultatele au arătat că administrarea regulată a aspirinei, adică cel puțin 1 sau 2 tablete de aspirină pe săptămână, se asociază cu o reducere a riscului de dezvoltare a acestor cancere, cu excepția cancerului de cap și gât.

Cercetătorii au analizat efectele aspirinei asupra cancerului intestinal din punct de vedere al dozei și al duratei administrării.

Aceștia au studiat cele trei variante de doze: doză scăzută (100 mg), doză moderată (325 mg) și doză crescută (500 mg), în combinație cu frecvența administrării aspirinei (de câte ori pe zi, pe săptămâna sau pe luna).

Rezultatele au arătat că riscul de cancer se reducea cu creșterea dozei de aspirină.

În concluzie, o doză de aspirină între 75 mg și 100 mg pe zi s-a corelat cu o reducere de 10% a riscului de dezvoltare a cancerului, față de cei care nu au luat aspirină. 

De asemenea, o doză de 325 mg de aspirină pe zi s-a corelat cu o reducere de 35% a riscului de cancer, în timp ce o doză de 500 mg pe zi s-a asociat cu o reducere de 50%.

Trebuie ținut cont de faptul că procentele pentru dozele crescută de aspirină se bazează doar pe câteva studii.

Rezultatele sugerează un efect benefic al aspirinei în prevenția cancerului intestinal și a altor cancere de tract digestiv. 

Rezultatele pentru cancerul intestinal, pancreatic și esofagian se aseamănă cu dovezile științifice provenite din studii clinice despre aspirină în prevenția bolii cardiovasculare.

În ceea ce privește cancerul pancreatic, persoanele care luau aspirină în mod regulat aveau un risc mai scăzut cu 25% după 5 ani.

ATENTIE! Administrarea de aspirină pentru prevenția oricărui tip de cancer trebuie făcută doar după un consult medical de specialitate.


MAI POTI CITI