Medicamentul REMDESIVIR a ajuns în România. REMDESIVIR pro si contra COVID-19
4/30/2020
Remdesivir farmacie online, Remdesivir farmacia Tei preţuri sau Remdesivir Alexandru Rafila sunt doar câteva din intersele românilor care au crescut în spaţiul online după ce Institutul Național de Alergii și Boli Infecțioase din SUA, a anunțat miercuri 29 aprilie 2020, că un nou studiu arată că remdesivirul are efect împotriva noului coronavirus.
Astfel, rezultatele preliminare ale unui studiu făcut de guvernul SUA arată că pacienții cărora li s-a administrat Remdesivir s-au vindecat cu 31% mai repede decât cei care au primit un placebo.
Aceste rezultate pozitive ale medicamentului Remdesivir in tratarea pacienţilor Covid-19 au fost lăudate de doctorul Anthony Fauci, expertul de vârf al SUA în bolile infecțioase, ca fiind “foarte semnificative”.
Gilead a afirmat că Remdesivir a contribuit la vindecarea pacienților de COVID-19 în cadrul testelor conduse de guvern și a furnizat date suplimentare care sugerează că funcționează mai bine când este administrat mai devreme în timpul bolii.
Timpul de însănătoșire s-a scurtat cu o treime, iar asta este, crede dr. Fauci, “o dovadă că medicamentul blochează replicarea virală”.
Studiul prezentat de dr. Fauci face parte dintr-o cercetare mai amplă. Este stadiul preliminar al acesteia și a fost efectuat pe 1.090 de pacienți cu COVID din spitale de pe tot globul.
În schimb există şi păreri medicale care contestă eficienţa medicamentului Remdesivir in tratarea infecţiilor cu noul coronavirus.
Astfel, un studiu publicat tot miercuri 29 aprilie 2020 în publicația medicală The Lancet, a arătat rezultate dezamăgitoare ale utilizarii Remdesivir.
Realizat în China, studiul NU a arătat nici un beneficiu semnificativ din punct de vedere statistic pentru cei care iau remdesivir.
Pacienții care au luat medicamentul Remdesivir s-au recuperat în medie în 21 de zile, comparativ cu 23 de zile pentru cei care au luat un medicament placebo.