TOP 45 Plante MEDICINALE care le găsești și în România, benefice și folositoare

Top cele mai bune 45 plante medicinale pe care le găsim și ăn România. Plante medicinale care nu sunt scumpe și care au efecte miraculoase asupra stării de sănătate.

Cele mai benefice și folositoare plante medicinale care se găsesc în România


♦ Afin- Vaccinium myrtillus

Frunzele și fructele de afin conțin compuși antioxidanți ce pot preveni afecțiunile cardiovasculare sau agravarea acestora.

Pe lângă vitamina C, fructele mai conțin antocianozide, împreună cu hiperozidă și quercetrin (flavonoide). Sinergismul acestor compuși generează efecte benefice asupra sănătății organismului.

Antioxidanții previn formarea radicalilor liberi și daunele asupra celulelor în cazul oxidării, daune ce conduc la formarea celulelor canceroase.
top cele mai bune plante medicinale din romania benefice si folositoare

Antocianii ajută de asemenea la creșterea rezistenței pereților vaselor de sânge și cresc fluxul de circulare al sângelui, evitând astfel și agregarea plachetelor sanguine.

Extractul din frunză de afin protejează vasele împotriva aterosclerozei prin scăderea nivelului LDL colesterol (colesterol rău), factor major în formarea plăcilor de aterom.

♦ Albăstrea – Centaurea cyanus

Toate părţile plantei sunt utilizate ca remediu tradiţional, pentru ameliorarea febrei, curăţarea sângelui, ca astringent, diuretic şi laxativ uşor, tonic amar, ca stimulent hepatic şi biliar şi pentru probleme menstruale sau leucoree, sau Candidoză vaginală (extern).

Esenţa de flori de albăstrele este utilizată ca remediu pentru probleme ale ochilor, în special pentru inflamaţii şi conjunctivite şi în caz de oboseală a ochilor, în unele regiuni din Franţa numindu-se chiar „ochelari sparţi”. Albăstreaua este de asemenea utilă pentru tratarea problemelor scalpului.

♦ Aloe Vera – Aloe Vera;

♦ Anason – Pimpinella anisum

♦ Anghinare – Cynara scolymus
♦ Amăreală – Polygala;

♦ Arnică – Arnica montana

Medicina populară românească a apreciat întotdeauna puterea vindecătoare a arnicii, utilizată mai ales sub formă de tinctură, în special în vindecarea rănilor.

În general, în prezent se recomandă în principal utilizarea externă a plantei; intern are efect ocitocic, vasoconstrictor, antiaterosclerotic, dar la persoanele sensibile chiar şi la administrare externă se pot produce iritaţii locale.

♦ Brândușa de toamnă – Colchicum autumnale

♦ Brusture – Arctium Lappa

Brusturele s-a folosit din cele mai vechi timpuri ca un tonic pentru ficat. Are efect diuretic si ajută la eliminarea toxinelor din organism, tocmai de aceea este un bun remediu împotriva afecțiunilor pielii.

Proprietățile antiseptice ale brusturului îl recomandă ca tratament pentru acnee, eczeme, psoriazis, pete maronii de bătrânețe, furuncul sau orice tip de iritație a pielii sau scalpului.

♦ Cătină – Hippophae rhamnoides

Studiile au investigat efectul imunomodulator al unui extract de cătină comparativ cu tratamentul standard la șoarecii tineri (< 3 luni) și bătrâni (> 17 luni).

Rezultatele au arătat că extractul de cătină a crescut expresia factorilor implicați în stimularea imunității chiar mai mult decât tratamentul standard, așadar cătina este un imunomodulator eficient pentru întărirea răspunsului imun la persoanele vârstnice și tinere.

♦ Chimen – Carum Carri;

Pe lângă binecunoscuta lui utilizare ca şi condiment şi aromatizant în domeniul culinar, chimenul este util ca digestiv, în caz de balonare şi pentru stimularea apetitului, având efect stomahic, carminativ, colagog; mai are efect emenagog şi expectorant; se administrează alături de laxative/purgative pentru a preveni colicile.

Uleiul de chimen este de asemenea util în sindromul colonului iritabil. Uleiul volatil a arătat activitate fungicidă.

♦ Ciuboțica-cucului – Primula officinalis

♦ Cimbrișor – Thymus serpillum;


♦ Coada-calului – Equisetum arvense

Saponozidele şi acizii polifenolcarboxilici conţinuţi fac această plantă ca fiind folositoare pentru tratarea unei game variate de afecțiuni precum infecțiile genito-urinare, bolile renale, problemele prostatei, obezitatea, artrita, ulcerele hemoragice și tuberculoza.

Siliciul conținut de coada calului se pare că tonifică țesutul conjunctiv – din tendoane, ligamente, cartilagii și os – ceea ce poate explica utilizarea ei în afecțiunile reumatice.

Coada calului este o plantă medicinală prescrisă pentru combaterea celulitei, constituie o sursă de minerale pentru persoanele predispuse la fracturi osoase și este folosită pentru tratarea tetaniei.

♦ Coada șoricelului – Achillea millefolium

Coada şoricelului posedă proprietăţi uşor astringente, este tonică, alterativă şi diuretică. Este utilizată în boli cronice ale aparatului urinar.

Manifestă o influenţă tonică asupra sistemului venos, ca şi asupra membranelor mucoase.

Coada soricelului s-a dovedit eficace în durerile de gât, hemoptizii, hematurie şi alte forme de hemoragii cu pierderi mai reduse de sânge, incontinenţă urinară, diabet, hemoroizi cu scurgeri sangvinolente sau mucoide, şi dizenterie; de asemenea în amenoree, flatulenţă şi probleme spasmodice.

În doze de jumătate de drachme de tinctură saturată, sau 20 picături a fost considerată unul din cei mai buni agenţi în reducerea menoragiilor.

♦ Coriandru - Coriandrum sativum;

Proprietăţile fructelor de coriandru se datorează în cea mai mare parte uleiului volatil, acesta având ca şi componentă majoră D-linaloolul, urmat de limonen, dar într-o cantitate mult redusă comparativ cu primul, α-pinen, camfor, α-terpineol, p-cimen etc.

Datorită combinaţiei de compuşi, uleiul volatil de coriandru dezvoltă la nivel sistemic o acţiune antistres-adaptogenă, imunomodulatoare, armonizantă hormonal şi cardiovascular, dermoregeneratoare, antimicrobiană şi de stimulare generală puternică, la care se adaugă în plan psihic un puternic efect anxiolitic, psihorelaxant şi stimulant al capacităţii de concentrare.

Crușin – Rhamnus frangula;

♦ Eucalipt – Eucalyptus globulus;


♦ Frasin – Fraxinus;

Seva de frasin a fost considerată în vechime cel mai eficient antidot pentru muşcăturile de şarpe.

Scoarţa de frasin pulverizată s-a întrebuinţat odinioară şi la nevoie se poate întrebuinţa şi astăzi ca şi chinina, având efecte tonice şi febrifuge. Scoarţa conţine glucozidul fraxină şi taninuri.

Frunzele, în doza mare au proprietăţi purgative, iar în doze normale sunt antigutoase şi antireumatismale.

♦ Gălbenele – Calendula officinalis

Gălbenelele au acțiune cicatrizantă, emolientă și demulcentă datorită mucilagiilor, care formează geluri vâscoase, formând astfel un strat coloidal protector pentru mucoase și ţesuturi.

Efectul cicatrizant al gălbenelelor se datorează carotenoidelor care asigură multiplicarea celulelor precum şi un efect antioxidant benefic împotriva radicalilor liberi.

♦ Hrean – Armoracia rusticana

♦ Ienupăr – Juniperus communis;

Studiile arată că fructele de ienupăr inhibă sinteza PG (prostaglandine), fapt care indică utilizarea acestuia pentru dureri artritice.

Ienupărul este utilizat frecvent în tratamentul reumatismului, artritei, gutei şi a altor stări artritice asociate cu acumularea acidului uric. În aceste cazuri el contribuie la excreţia acidului uric pe cale renală.

În mod evident extractele de ienupăr inhibă factorul activator trombocitar, care împiedică coagularea sângelui. De asemenea extractele din fructele de ienupăr au acţiune antioxidantă.

♦  Izmă – Mentha crispa;


♦ Leuștean - Levisticum officinale Koch

Medicina românească de la începutul secolului XX considera leuşteanul ca o plantă medicinală folositoare prin excelenţă în bolile renale; cercetările făcute încă din acea vreme pe iepuri de casă au arătat că la o cantitate foarte mică de extract injectat, a răspuns fără întârziere o puternică activitate renală (diuretică).

Leuşteanul mai era indicat în tulburările digestive de natură secretorie, cu senzaţie de plenitudine, constipaţie ori scaune neregulate, flatulenţă. S

Se considera că leușteanul mai activează şi asupra circulaţiei sanguine abdominale şi deci poate favoriza menstruaţia, şi calmează durerile cardiace de natură nervoasă.

Așadar leuşteanul era folosit ca remediu natural pentru a combate hidropozia, durerile vezicale şi cardiace.

♦ Levănțică – Lavandula angustifolia;

Florile de lavandă conțin ulei esențial bogat în linalool și acetat de linalil, compuși responsabil de acțiunea reglatoare a echilibrului emoțional, sedativă, fitotranchilizantă, antivirală.

Lavanda se indică în stări de nelinişte, agitaţie psihomotorie, anxietate, sindrom neurastenic, dereglări vegetative.

Acţiunea combinată sedativă, spasmolitică şi colagog-carminativă recomandă florile de lavandă în tratamentul unor tulburări funcţionale ale abdomenului superior: stomac iritabil de origine nervoasă, meteorism, tulburări intestinale de origine nervoasă.

♦ Măceș – Rosa canina;

♦ Maghiran – Origanum majorana;

Măghiranul reprezintă o plantă medicinală considerată remediu natural în tratamentul balonărilor, durerilor reumatice, gastritei hipoacide, tulburărilor care intervin la menopauză, insomniilor, durerilor de cap, afecțiunilor renale, stărilor de nervozitate și menstruației însoțită de dureri.

Compușii activi responsabili de multiplele beneficii ale maghiranului sunt saponinele, vitaminele (A,C,K), uleiul volatil.

În industria cosmetică, maghiranul poate fi întâlnit în compoziția cremelor de îngrijire a pielii, a loțiunilor de corp, a cremelor și gelurilor de ras și a săpunurilor.

♦ Merișor – Pirul baccata;

♦ Mușețel – Matricaria chamomilla


♦ Nalbă mare – Malva silvestris;

Medicina românească de la mijlocul secolului trecut constata pentru rădăcină şi frunze, administrate ca extracte reci, o acţiune calmantă şi antiinflamatoare, utilă în bolile de stomac şi în enterite, contra tusei şi contra leucoreei, pentru uzul intern fiind preferată mai ales rădăcina, de nalbă mare iar frunzele pentru uzul extern.

Acestea se foloseau în inflamaţiile pulmonare şi bronhiale, în aprinderile vezicale şi renale, atonie vezicală, clisme pentru enterite, în metrite şi vaginite, gargare pentru stomatite.

♦ Pătlagină – Plantago major


♦ Păducel – Aconitum napellus

Păducelul (atât fructele, cât şi frunzele cu flori) produce o tonifiere a cordului şi o scădere a presiunii sangvine, restabilind pulsul şi echilibrul între presiunea sângelui şi activitatea muşchiului cardiac.

Efectele păducelului la nivel cardiovascular, multe dintre ele dovedite ştiinţific, se consideră a fi rezultatul activităţii inotropice, a abilităţii de a creşte integritatea vaselor sangvine şi îmbunătăţirea fluxului sangvin coronarian, şi efectelor pozitive asupra utilizării oxigenului.

♦ Păpădia – Taraxacum officinale;

♦ Pelin – Artemisia absinthium


♦ Pin – Pinus;


♦ Ricin – Ricinus communis;

Ricinul are atât utilizări descrise în farmacopee şi documente atestate, cât şi în sistemele de medicină tradiţională în lume, ca tratament de scurtă durată (3-5 zile) pentru constipaţie acută atunci când alte metode dietare sau laxative de volum nu au dovedit o îmbunătăţire adecvată; ca şi catartic, utilizat pentru evacuarea intestinului înainte de intervenţii chirurgicale; extern în dermatoze topice şi dermatite; ca şi emenagog, pentru inducerea travaliului, tratamentul arsurilor, bronşitelor, în diaree, dureri de urechi, hemoroizi, pneumonie, reumatism şi luxaţii. Nu este indicată utilizarea în constipaţii cronice pentru că poate înlătura simptomele dar nu şi cauzele.

♦ Roiniță – Melissa officinalis

Acţiunea antibacteriană, antivirală şi antifungică a roiniței este dată de uleiul volatil dar şi de prezenţa unor acizi polifenolcarboxilici precum acid cafeic, clorogenic, rozmarinic. De asemenea, roiniţa stimulează capacitatea mentală, concentrarea şi memoria.

Cea mai râvnită şi controversată acţiune o reprezintă aceea în ameliorarea unor maladii neurovegetative cum este maladia Alzheimer.

♦ Rostopască – Chelidonium majus

Rostopasca este o plantă foarte eficientă în tratarea litiazei biliare, adică a pietrelor la vezicula biliară, a icterului, a  spasmelor gastrointestinale şi bronşice, a migrenelor de cauză biliară.

Rostopasca este un inamic al tuturor blocajelor, ameliorând astfel funcţia hepatică şi biliară dar şi a stărilor emoţionale, anxietatea, îngrijorarea pentru viitor fiind transformate într-o deschidere către o acceptare şi o înţelegere mai bună a acestuia.

♦ Salvie – Salvia officinalis;

♦ Soc – Sambucus nigra;


♦ Sunătoare – Hypericum perforatum

În prezent, sunătoarea este folosită în mod special pentru tratarea formelor uşoare de depresie (atât pe continentul american, cât şi în unele ţări din Europa), dar există şi studii îndreptate către evaluarea efectului său asupra altor afecţiuni, cum ar fi SIDA, diverse forme de cancer, alcoolism, epilepsie, psoriazis, artrită reumatoidă, ulcer, coşmaruri la copii etc.

Medicina populară îi acordă credit ca balsamic antiinflamator al căilor bronşice şi genito-urinare, ca antihemoragic, antihemoroidal, antinevralgic, cicatrizant în tratamentul gingivitelor, arsurilor.

În medicina populară sunătoarea este folosit şi ca antidiareic (datorită conţinutului în taninuri), ca diuretic (datorită flavonoidelor), împotriva urinărilor nocturne, reumatismului şi gutei.

♦ Tei – Tilia cardama;

♦ Urzică – Urtica;


♦ Valeriană – Valeriana officinalis;


Are capacitatea de a echilibra sistemul nervos și de a reda vitalitatea. În general, valeriana este folosită ca remediu în caz de palpitații, insomnie, astm, angoasă, stres și anxietate, dar și în caz de oboseală cronică sau suprasolicitare intelectuală.

Aceste proprietăți sunt imprimate valerianei datorită, în principal, uleiului volatil din compoziție, ce conține acid valerianic, acid izovalerianic, valeranonă precum și datorită valepotriaților, flavonoidelor, iridoide, acizi fenolici, esteri ai acizilor grași, taninuri și aminoacizi (arginină, tirozină, GABA).

♦ Vâsc – Viscum album;

După observaţiile a diverşi cercetători colina din vâsc influenţa schimburile hormonale având astfel impact asupra funcţionării sistemului vascular.

 S-a constatat că durerile de cap, congestiile cerebrale şi stările de ameţeală cedau la o mai lungă întrebuinţare a vâscului

În hemoptizii întrebuinţarea vîscului aducea un efect aproape momentan datorită scăderii aproape instantanee a presiunii arteriale.