Privitul pozelor cu MÂNCARE te ajută să mănânci mai puțin și să slăbești

Un experiment realizat de oamenii de știință danezi a arătat că o persoană își poate satisface pofta de mâncare pur și simplu uitându-se la fotografiile cu alimente / mâncare de pe telefon.

Internetul este plin de fotografii cu alimente: pe site-urile de știri, pe rețelele de socializare și pe reclame bannere. Multe dintre aceste imagini sunt concepute pentru a vinde produse specifice. 

Un nou studiu de la Universitatea din Aarhus arată că privirea la fotografiile alimentelor poate avea efectul opus. Cel puțin dacă ne uităm la imaginea aceluiași produs alimentar de cel puțin 30 de ori.

În experimentele noastre, am arătat că atunci când participanții au văzut aceeași imagine cu mâncare de 30 de ori, s-au simțit mai sătuli decât înainte de a vedea imaginea. Oamenii cărora li s-a arătat poza de multe ori au ales și o porție mai mică decât cei care au văzut poza doar de 3 ori. Apetitul nostru este mai strâns legat de percepția noastră cognitivă decât ne dăm seama cei mai mulți dintre noi. Modul în care ne gândim la mâncarea noastră este foarte important”, a declarat Tjark Andersen, unul dintre cercetători.

priveste poze cu mancare si slabeste

În cadrul cercetării asupra creierului, aceste rezultate sunt explicate prin faptul că de exemplu, dacă vă imaginați că vă înfigați dinții într-un măr suculent, aceleași zone ale creierului sunt stimulate ca și cum ați mușca de fapt un măr. 

Pentru a afla cum fotografiile cu alimente afectează sațietatea, Tjark Andersen și colegii săi au efectuat o serie de experimente online pe peste 1.000 de persoane. Participanților la studiu li s-au arătat imagini cu alimente / mâncare și au înregistrat modificări ale apetitului. 

Potrivit OMS, obezitatea este una dintre cele mai grave probleme de sănătate cu care se confruntă omenirea. 

Și motivul pentru care ne îngrășăm este că mâncăm prea multe alimente, în special alimente nesănătoase, și nu facem mișcare suficient de des. 

Oamenii de știință speră că rezultatele experimentului vor ajuta la combaterea problemei excesului de greutate și a obezității. 

MAI POTI CITI